Gemenele

O liturghie la început de mai, în curtea mănăstirii ploua cu petale albe ce tremurau în lumina puternică a soarelui. Era răcoare. Icoanele pictate pe ziduri păreau vii, ochii lor parcă te urmăreau în fiecare gest. După aspect puteam paria că sunt pictate recent. O mână de măicuțe îmbrăcate în straiele lor negre îi acompaniau pe preoți, cântând într-un singur glas, sus, la capătul scărilor, într-o clădire albă. Locul era aglomerat, 700 de oameni adunați din toate colțurile țării ascultau o singură slujbă. Mă depărtasem de grupul meu de mână cu micuța „Ana”, urmărind lumina soarelui, fugeam de frig. Paltonul meu roşu era în ton cu gecuța ei de piele, parcă un semn ce ne lega una de alta în acea zi. O primisem în grijă, dar nu pot spune că era „o grijă”, firea sa liniştită, inocentă şi perlele pe care le scotea îmi luminau starea plină de oboseală. Pierdusem noțiunea timpului, canapelele erau pline, mă dureau picioarele, de-abia vorbeam, vocea mea scârțâia de la răceală. Răguşeala îmi pocea cuvintele. Cu toate acestea am reuşit să intru în vorbă cu 3 fete, venite la Oradea din Arad. I-am admirat bijuteriile uneia dintre ele, i-am prezentat şi eu mâinile mele pline de brățări,” amintirile de la cei dragi,simboluri” ce-mi aduc aminte lucrurile importante pentru mine. Din vorbă în vorbă ne-am împrietenit repede, nu doar oficial, dar şi pe facebook. După slujbă am dat o tură prin biserică împreună cu Ana. Într-un colț era o raclă cu eticheta „O părticică din veşmântul Maicii Domnului”, piticania şopti: „Doar o părticică? Ce au făcut cu restul?”. Încercând să ascund un râs înfundat, ca să nu scol toată biserica din acea linişte profundă, am încetcat să-i explic cum stă treaba cu moaştele. La ieşire m-am reîntânit cu fetele din Arad. Am profitat de ocazie şi le-am întrebat „Ştiți cumva unde găsesc magazinul cu suveniruri? Mă gândeam să iau şi eu ceva pentru ai mei, ceva pentru mine”, „La intrare, drept înainte şi apoi, acolo, în dreapta, scrie de-asupra”, îmi explicaseră. Ana s-a orientat foarte repede. Vedea, îi plăcea şi înfigea mâna în ce îşi dorea : „Magneți cu îngeraş! Pe care să-l iau? Ăsta pare trist,ăsta pare îmbufnat…Ăsta! Îl iau pe ăsta, pare mai vesel”, „Brățări…roşu,albastru…roşu!Arată mai bine!”. Eu în schimb, ca de obicei stau şi mă învârt de trei ori în jurul cozii până ajung la decizia finală :”Aş lua-o pe asta, dar şi asta e drăguță…hm…”,pun mâna pe una, dar la jumătatea drumului s-ar putea să mă întorc după cealaltă…dar nu contează, la final sunt mulțumită cu alegerile făcute. Am cumpărat două brățări identice, una am pus-o pe propria mână, cealaltă am vârât-o în ghiozdan, o luasem pentru prietena mea cea mai bună. Brățări finuțe, cu o sferă în mijloc,două cruciulițe de-a stânga şi dreapta acestuia,elemente argintii,cu biluțe roşi puse în alternanță cu biluțe negre,între ele fiind o pauză definită printr-una mai mică şi transparentă. Singurul model care mi s-a părut într-adevăr interesant. Pe la ora 12 am fost invitați să luăm masa, măicuțele pregătiseră prânzul pentru 700 de guri. Sala avea pereții decorați cu momente din viața Mântuitorului, vreo 4 rânduri de mese se întindeau pe toată lungimea încăperii. Vasuri cu ciorbă de conopidă, pilaf cu chiftele, ouă vopsite, brânză cu roşii, castraveți, cozonaci, sticle de apă şi suc aşteptau oaspeții înfometați. După ce am mâncat, am ieşit căutându-ne colegii în grămada de oameni agitați. Ne-am strâns la ieşire, îi aşteptam pe ceilalți să facem o poză de grup. O văd pe Sofia îndreptându-se spre noi grăbită, fata cu bijuteriile, îmi pune în mână o brățară şi îmi spune: ” Să nu mă uiți! M-am uitat printre toate brățările şi eram ceva de genul: „Asta nu o să-i placă, asta nu i se potriveşte, asta da! Asta pare genul ei!”, mi-a spus repede cu un zâmbet pe buze. Ne-am luat în brațe şi i-am povestit amuzată şi emoționată că şi eu cumpărasem două exemplare la fel: unul pentru mine şi unul petru prietena mea. Mi-am pus-o pe mână lângă cealaltă şi am scos-o pe cea din ghiozdan . I-am dăruit-o ei, simțeam că aceasta îi este menirea, deşi o cumpărasem inițial cu alt scop, ştiam că locul ei este decis de acel moment.

Port „gemenele” cu drag, două brățări identice, locul lor este pe mâna mea dreaptă, ele îmi amintesc că poate coincidențele uneori nu sunt simple coincindențe, uneori sunt mai mult de-atât…

Gesturile de moment sunt cele mai pure! Fiți spontani, dragii mei, viața se scurge repede, precum nisipul dintr-o clepsidră… dar clepsidra o poți întoarce, timpul ba…

Mulțumesc, Sofia! Sper ca într-o zi să ne revedem!

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *