Ionuţ o ia razna …

Nici nu mai ştiu de când nu m-am mai simţit aşa … Foarte rău. În ultimul timp am avut o dispoziţie foarte bună, dar parcă acum totul s-a dus. Poate e o pasă de moment, nu ştiu, dar mă simt ca dracu … Nici nu ştiu de ce scriu acum asta aici. Mă uitam pe nişte poze de la Sinaia … Mă uitam la zăpadă, la iarnă, la munţi … pffff e atât de frumos.

Când am venit de la lucru am văzut în faţa scării un copilaş blond. Era atât de drăguţ, frumuşel … Nu ştiu al cui este copilul, este mereu pe afară cu o vecină de-a mea. Are grijă de el. Cred că acum eram şi eu în faţa blocului, dacă lucrurile ar fi stat altfel, aş fi fost acolo să am şi eu grija de … nepoţelul meu. Fir-ţi ale dracului de lacrimi…

Încă nu pot … chiar nu pot să trec, să nu mă gândesc la copilul care mi-ar fi ocupat o parte din viaţă, copilul care mi-ar fi adus lumina şi liniştea de care am avut atâta nevoie. Sunt vesel, dar el lipseşte să completeze totul, să aducă lumină în casa asta, să-i aud plânsul, sa-i aud paşii prin casă, să-l ţin în braţe. Tot ce mi-a rămas este o cruce şi o bucată de pământ… E acolo şi eu nu pot să ajung la el, e atât de departe.

Azi, îngeraşule, ai fi avut 8 luni de viaţă. De fapt mâine, pe 4 iulie. 🙁 Tu ai ales să fie aşa? Eu încă te caut să şti, încă vreau să cred că nu eşti acolo în pământul ăla pe care plouă, că tu nu eşti în cimitirul ala rece, sec, sinistru, trist. Eu vreau să fi lângă mine. Să îţi zic poveşti. Aş veni la tine, dar toţi mă ţin aici, aş veni să şti. Ştiu că şi tu ai vrea să fiu lângă tine. Şti cât am plâns?

Şti ce rău m-am simţit? … Am blestemat pe Dumnezeu pentru mi te-a luat. Să vin la tine? Dar de ce toţi ceilalţi nu vor asta? De ce vor să mă ţină lângă ei? …

By Ionut

Facebook Comments

3 comentarii la “Ionuţ o ia razna …

  1. foarte emotionant… 🙁 si am inteles ce e in sufletul tau, cuvintele mele poate sunt de prisos, dar tu stii ca „ce nu te omoara, te face mai puternic”
    numai bine

  2. Dupa cum mai spuneam, in viata se intampla o multime de lucruri bune sau rele. Ar fi bine sa fim pregatiti sa traim cu ele, sa ne adaptam.
    Imi pare rau pentru micut, dar imi pare bine pentru tine ca iti da motive sa cugeti…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *